Angajatul unei bănci a luat peste 34.000 de lei din conturile clienților

Angajatul unei bănci a luat peste 34.000 de lei din conturile clienților
Publicat: 16/12/2014, 16:51
Actualizat: 16/12/2014, 20:28

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Lucian Stănescu, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Bogdan-Vasile Gheorghievici pentru „delapidare” și „fals în înscrisuri sub semnatură privată”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit rechizitoriului, bărbatul, în calitate de consilier clientelă persoane fizice la o agenție bancară din Vatra Dornei, și-a însușit mai multe sume de bani în perioada 27 iulie2010 – noiembrie 2011 din conturile clienților, profitând de faptul că avea acces la sume de bani pe care le administra în numele clienților băncii, precum și a faptului că putea acorda credite bancare pentru persoane fizice.

Astfel, Gheorghievici a transferat diferite sume de bani din conturile clienților băncii care solicitau rambursarea anticipată a creditelor sau din conturile clienților cărora le erau aprobate credite, în conturile altor clienți pentru care deținea carduri bancare ce îi erau predate de posesori pentru a fi distruse sau carduri ce le elibera pe numele diferiților clienți fără cunoștința acestora, a întocmit în fals ordine de plată, după care a retras sumele de bani, fără drept, de la ATM – uri, folosind în acest scop carduri bancare emise pe numele unor clienți ai băncii, fără acordul titularilor.

Astfel, angajatul respectiv este acuzat că și-a însușit, pe nedrept, suma totală de 34.330 lei, făcând 41 de retrageri, fără drept, de la ATM-uri, cu ajutorul unor carduri bancare ce nu erau emise pe numele său, și a efectuat în perioada decembrie 2010 – septembrie 2011, un număr de 34 transferuri, folosindu-se de 34 ordine de plată pe care le-a falsificat.

De asemenea, a mai întocmit, în fals, și nouă „cereri de subscriere produse și servicii – persoane fizice”, în baza cărora a obținut card-uri pe numele unor clienți.

Sursa citată menționează că instanta de judecată a fost sesizată cu privire la necesitatea anulării actelor false, a celor 34 de ordine de plată și celor nouă „cereri de subscriere produse și servicii – persoane fizice”, aflate la dosar și care au fost întocmite în fals.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Vatra Dornei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Reguli ITP 2024. Nu treci sigur de Inspecția Tehnică. Anunț pentru cei cu mașini mai...
Chiftele cu năut. Ingredientele folosite de călugării de la Muntele Athos
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink